USL ameninţă cu retragerea din Parlament. Liderii PSD acuză PDL că pregăteşte terenul pentru a frauda alegerile ce vor avea loc anul viitor

Dacă PDL va pune în practică măsuri ce au ca miză fraudarea alegerilor, PSD este hotărât să joace cartea alegerilor anticipate sau chiar să boicoteze alegerile. Ameninţările au fost lansate de liderii PSD de la tribuna Consiliului Naţional al partidului, întins, în premieră, pe parcursul a două zile. Cel care a vorbit primul de la microfonul Consiliului despre ipoteza anticipatelor a fost preşedintele de onoare, Ion Iliescu, care a spus că PSD şi PNL ar trebui să se retragă din Parlament dacă actuala putere impune regionalizarea, votul prin corespondenţă şi comasarea alegerilor. „Suntem întrebaţi tot mai insistent ce vom face dacă actuala guvernare continuă practicile nedemocratice şi ea impune regio­na­lizarea, comasarea alegerilor, votul prin corespondenţă, schimbarea modului de vot. Noi credem că ele nu au altă menire decât fraudarea alegerilor şi prin urmare vom merge până la retragerea din Parlament. (…) Este o măsură extremă, de ultimă instanţă, dar trebuie să anunţăm că suntem gata să facem acest lucru”, a declarat Iliescu în faţa membrilor Consiliului. Varianta boicotării alegerilor a venit de la preşedintele Consiliului Naţional, Adrian Năstase.

„Domnul preşedinte Iliescu spunea că ar fi o soluţie să ne retragem din Parlament. Eu spun şi altceva: putem să ne gândim la un moment dat la boicotarea alegerilor. Dacă se va ajunge până la capăt cu această forţare, vom avea elemente care înseamnă până la urmă fraudarea alegerilor sau care vor crea premisele pentru fraudarea alegerilor, ce rost ar avea să mai mergem la vot?”, s-a întrebat retoric Năstase.  Deşi PDL abia mişcă în realizarea proiectelor comandate de Traian Băsescu şi contestate de PSD, liderii social-democraţi au avertizat că democrat-liberalii sunt capabili de orice pentru a rămâne la putere. În acest sens, Adrian Năstase a semnalat că PDL încearcă să se permanentizeze la pu­tere prin mijloace antidemocratice ce amintesc de statul totalitar. „Dacă nu pot fi votaţi, vor fura voturile, dacă nu pot fura voturile, le vor cumpăra, dacă nu le pot cumpăra, vor şantaja, dacă nu pot şantaja, vor falsifica alegerile, iar dacă nu le pot falsifica, le vor amâna!”, a arătat Năstase, adăugând că „Opoziţia este asemeni lui Gulliver în ţara piticilor” pentru că „suntem puternici, dar suntem încă ţintuiţi de o mulţime de pitici”. La rându-i, Ion Iliescu a acuzat PDL că „a capturat statul” şi că „l-a dat pe mâna clientelei politice şi economice, care-l jefuieşte în totală imunitate şi impunitate”. „Din când în când ni se mai serveşte, de către DNA, capul câte unui Moţoc de mâna a treia, care funcţionează pe post de calmant social. După ce se uită povestea, Moţocul de serviciu este avansat în PDL”, a declarat preşedintele de onoare. Dincolo de anticipate şi de atacurile împotriva Puterii, agenda Consiliului Naţional al PSD a fost dominată şi de chestiunea viitorului premier din partea USL. „Vreau să lăsăm speculaţiile şi intenţiile răutăcioase ale presei şi să clarificăm un lucru: aşa cum a stablit partidul, Victor Ponta va fi următorul premier”, a spus Adrian Năstase, în încercarea de a spulbera speculaţiile pornite de la o declaraţie a lui Ion Iliescu potrivit căreia Ponta nu are experienţa lui Năstase ca premier. Însuşi preşedintele de onoare s-a simţit dator să facă o declaraţie de susţinere pentru Ponta, precizând că, spre deosebire de alţii, liderul PSD „a dovedit dorinţă şi capacitate de învăţare”. „Partidul trebuie să strângă rândurile în jurul lui Ponta şi să îl sprijine. Adrian Năstase a fost premier, a demonstrat calităţi. El a spus că nu are de gând să candideze, el l-a sprijinit pe Ponta”, a declarat Iliescu. Ideea Ponta-premier a fost întărită şi de preşedintele PNL, Crin Antonescu, care a fost invitat la lucrările Consiliului. „fitiu foarte clar că vom câştiga alegerile şi ştiu cum îl va chema pe viitorul prim-ministru: Victor Ponta”, a spus Antonescu în faţa delegaţilor social-democraţi. Cu gândul să-i ofere lui Traian Băsescu, când îi va face propunerea de premier, cartea „Anchetarea şi judecarea foştilor şefi de stat”, preşedintele PSD, Victor Ponta, s-a prezentat în faţa membrilor Consiliului cu un decalog privind acţiunile politice şi guvernamentale ale partidului, dar şi cu promisiunea unei demisii în caz că se va impune. „Dacă voi fi o vulne­rabilitate pentru partid, vă anunţ că mă voi retrage şi voi sprijini un alt preşedinte mai bun. Nu cred că acest partid trebuie să mai piardă vreodată din cauza liderului său. Nu cred că munca noastră, a tuturor, mai poate să fie stricată de greşeala unuia dintre noi”, a spus Ponta. Deşi a evitat să facă un comentariu tranşant pe marginea declaraţiilor lui Mircea Geoană, care, în prima zi a Consiliu­lui, a declarat într-un interviu că Ion Iliescu are o problemă în a accepta orice alt lider al partidului în afară de el însuşi, fiind vorba despre „răutate adunată în timp”, Ponta a arătat că, din păcate, „şopârlele şi strâmbele” băgate între membrii PSD au funcţionat. „Vă rog să nu vă luaţi după bârfe, după zvonuri sau după declaraţiile unora dintre foştii noştri colegi care sunt tot timpul bosumflaţi că nu sunt ei la prezidiu. Nu cred că este mai bine să fii la prezidiu decât să fii în sală. Cred că este o respon­sa­bilitate”, a spus Ponta, făcând aluzie la Geoană. Preşedintele Senatului a lipsit însă de la lucrările Consiliului, el preferând să trimită un mesaj scris în care şi-a declarat convingerea că „acest Consiliu Naţional al PSD trebuie să determine încetarea tensiunilor din cadrul PSD”.

Sursa:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *