marți, octombrie 22, 2019
Acasă > Administratie > Va deveni Simona Halep cetățean de onoare al județului Constanța?

Va deveni Simona Halep cetățean de onoare al județului Constanța?

Pe 17 martie va avea loc ședința ordinară a Consiliului Județean Constanța. Primul punct pe ordinea de zi se referă la acordarea titlului de Cetățean de onoare al Județului Constanța jucătoarei de tenis Simona Halep. Proiectul este inițiat de președintele Consiliulu, Nicușor Daniel Constantinescu. Inițiativa vine după ce primarul municipiului, Radu Ștefan Mazăre, a afirmat că este prea devreme pentru a-i acorda Simonei titlul de cetățean de onoare al municipiului.

“Nu știu, o să ne gândim dare u vă spun ce a zis cel mai mare tenisman […] sigur, e foarte bună, e viitorul României, dar mai are, mai are mult. O s-o omagiem […] îi dăm numele, putem să-i dăm străzi. Am constatat gândirea mea regăsită în spusele lui Ion Țiriac pe care nu cred că suntem vreunul dintre noi în măsură să comentăm activitatea lui în tenisul mondial”, a declarat primarul Constanței, Radu Țtefan Mazăre.

Reamintim că Simona Halep aprimit deja această distincție din partea primarului orașului Bușteni și a fost, de curând, distinsă și cu titlul de Maestru al sportului. Alte 8 proiecte vizează asocierea Consiliului Județean cu structurile sportive din județ. Este vorba de CVM Tomis, CS Volei 2004, HCM, CSU Neptun, Clubul Sportiv Școala de fotbal Farul, toate din Constanța și Asociațile sportive Rugby XV, Asociația Județeană de Rugby și Fundația pentru promovarea sportului constănţean.  Aceste asocieri vin în sprijinul sportului dobrogean, căruia se încearcă să i se asigure un suport financiar și un sprijin logistic necesare obținerii de performanțe notabile pe plan național și internațional.

R Nicu Dolea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *