Vaccinare fără programare, la Spitalul Militar Constanța și la Pavilionul Expozițional

  •  
  •  
  •  
  •  

Centrul de vaccinare al Spitalului Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu”, amplasat pe Bulevardul Mamaia, nr. 96, Constanţa, funcționează de astăzi non-stop.

Persoanele care vor să se vaccineze împotriva COVID-19 se pot prezenta la orice oră, fără o programare prealabilă.

Vor fi trecute direct în Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor şi planificate pentru efectuarea dozei de rapel.
“MApN participă la efortul de vaccinare a populaţiei generale împotriva COVID-19 şi a dispus extinderea programului de funcţionare în regim de 24/24 h, timp de o săptămână, în perioada 4 – 11 mai.

Vaccinul folosit este cel dezvoltat de Pfizer și BioNTech (Comirnaty). Zilnic, aproape 100 de persoane se pot vaccina fără programare.

De asemenea, cele două fluxuri destinate turiștilor, care funcționează în centrul de imunizare din Pavilionul Expozițional, vor rămâne operaționale, dar pentru constănțeni, care pot merge pentru prima doză de vaccinare fără programare, doar în baza cărții de identitate.

După ce vor primi prima doză, vor fi, automat, programați pentru rapel. Programul celor două fluxuri este în concordanță cu programul centrului (08:00 – 20:00, în fiecare zi).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *