Acasă > Politica > Vânzarea şi administrarea de steroizi, pedepsite cu închisoarea

Vânzarea şi administrarea de steroizi, pedepsite cu închisoarea

La Camera Deputaţilor a fost depusă o iniţiativa legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 104/2008, privind prevenirea şi combaterea producerii şi traficului ilicit de substanţe dopante cu grad mare de risc.

Proiectul prevede pedepse de până la 5 ani de închisoare.

În document se arată că ”fabricarea, producerea, experimentarea, prepararea, procesarea, transformarea, oferirea, distribuirea, vânzarea, punerea în vânzare, administrarea, livrarea cu orice titlu, trimiterea ori alte operaţiuni privind circulaţia substanţelor dopante cu grad mare de risc şi a produselor care conţin substanţe dopante cu grad mare de risc, fără drept, constituie infracţiune şi se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi”.

Este vorba despre steroizi, principala categorie de substanţe dopante folosită atât de sportivii profesionişti, cât şi de cei amatori, dar şi despre hormoni de creştere şi substanţele chimice care sporesc producerea naturală de testosteron şi hormoni de creştere.

Inițiativa aparține Agenţiei Naţionale Anti-Doping în urma consumului înregistrat, mai ales în sălile de culturism şi fitness.

De asemenea, îndemnul la consumul ilicit de substanţe dopante va constitui infracţiune și va fi pedepsit cu închisoare de până la 3 ani.

În cazul în care faptele săvârşite duc la moartea victimei, pedepsele pot ajunge până la 7 ani de închisoare.

În prezent, traficul de substanţe dopante de mare risc este considerat contravenţie şi se sancţionează cu amendă de până la 25.000 de lei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *