vineri, 14 august 2020
Acasă > Social > Veste bună pentru cei care deţin carduri bancare

Veste bună pentru cei care deţin carduri bancare

Consiliul Concurenţei a propus reducerea comisioanelor până în 2014, după doi ani de anchete şi după ce au fost adunate date de la 27 de bănci comerciale. Avem printre cele mai mari comisoane la tranzacţiile interbancare prin carduri. La această concluzie a ajuns Consiliul Concurenţei, care a cerut o întâlnire cu reprezentanţii Băncii Naţionale şi ai Guvernului, pentru  stabilirea modalităţilor şi a unui calendar de reducere a comisioanelor. Metodele propuse pentru a convinge băncile să se supună noilor reglementări vor fi ori legislative ori prin negocieri şi acord voluntar.

“Faţă de nivelurile care sunt sub 1% în ţările din Uniunea Europeană şi faţă de angajamentele pe care şi le-a luat Visa în momentul de faţă, la Comisia Europeană, acum două săptămâni de a coborî nivelul la aceste comisioane undeva la 0,4% pentru tranzacţiile transfrontaliere!”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiului Concurenţei.

La ora actuală, România are printre cele mai mari comisioane din Uniunea Europeană, cuprinse între 1 şi 1,2%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *