luni, noiembrie 18, 2019
Acasă > Social > Vești bune pentru agricultorii brăileni

Vești bune pentru agricultorii brăileni

Fermierii din judeţul Brăila pot sta liniştiţi în privința culturilor semănate în toamnă. Cel puţin asta spun specialiştii în domeniu, care susţin că, din punct de vedere pedologic, nu există probleme în ce priveşte starea de vegetaţie a culturilor de toamnă.Experţii Unităţii Fitosanitare din cadrul Direcţiei Agricole Brăila spun că, până acum, vremea a fost destul de blândă cu judeţul Brăila şi a permis că tot ceea ce a fost semănat în toamna să se dezvolte aşa cum trebuie. În plus, zăpada care a căzut la începutul anului a asigurat un strat protector, care ar trebui să fie suficient, dacă pe viitor nu va exista o perioadă mai lungă cu temperaturi sub minus 10 grade Celsius.Directorul Unităţii Fitosanitare avertizează, însă, că doar culturile semănate la timp sunt în siguranţă, fiindcă fermierii care au depăşit perioada optimă ar putea avea probleme.În ceea ce îi priveşte pe agricultori, aceştia se tem totuşi că infiltraţiile apărute în mai multe zone, în ultima lună, din cauza pânzei freatice, le vor pune totuşi probleme serioase, care se vor reflecta în nivelul recoltei.În toamna trecută, la nivelul judeţului Brăila, au fost cultivate 114.000 de ha, iar ponderea cea mai mare o au culturile de grâu, orz, răpită de toamnă, urmate de orzoaica de toamnă şi secară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *