Victor Ponta: România a ezitat prea mult în a spune că Siria are regim ilegitim și criminal

Situația din Siria și modul cum a fost gestionată, până acum, de autoritățile române a fost unul dintre subiectele abordate de premierul Victor Ponta la Mamaia.

„Guvernul României condamnă cu absolută fermitate și fără niciun fel de ezitare asemenea acte, repet, crime împotriva umanității, comise împotriva populației civile, împotriva unui număr semnificativ de copii, de oameni nevinovați” a declarat premierul Victor Ponta.

Premierul a declarat că era absolut necesar ca, în faţa unor fapte inacceptabile, Guvernul României să aibă o poziţie neechivocă, de solidarizare şi de coordonare cu partenerii săi.

„E de datoria Guvernului României de a fi, în totalitate, solidar cu statele care au solicitat şi impun respectarea dreptului internaţional. Asta înseamnă că vom rămâne prin toate instituţiile noastre – deciziile se iau în CSAT, cu informarea Parlamentului – prin toate instituţiile în contact cu partenerii europeni şi internaţionali şi vom fi în perioada imediat următoare în contact şi în coordonare. Vom acţiona în consecinţă” a mai afirmat Victor Ponta.

În ceea ce privește o decizie în acest sens, Victor Ponta a specificat că este încă prematur să vorbească despre măsuri concrete. Până la momentul convocării CSAT însă, premierul a adăugat că există o comunicare permanentă, prin autorităţile diplomatice şi consulare, cu o mare parte dintre cetăţenii români din Siria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *