duminică, august 25, 2019
Acasă > Politica > Victor Ponta vrea independență energetică

Victor Ponta vrea independență energetică

Victor Ponta a efectuat astăzi o vizită pe o platformă din Marea Neagră, acolo unde recent s-au descoperit importante acumulări de gaze naturale. Premierul a declarat că aceste resurse sunt prețioase în contextul în care relațiile economice cu Rusia se răcesc pe zi ce trece.

„Relațiile economice cu Rusia vor fi din ce în ce mai proaste, e foarte clar acest lucru. Ca să putem să ne asigurăm din resursele noastre proprii gazele necesare e un obiectiv strateig fundamental. În al doilea rând, pe 27 august voi merge împreună cu domnul Nicolescu la Chișinău, dăm drumul la gazoduct dar trebuie să avem și gaze ca să-l punem în funcțiune. Noi avem obligația ca, de acum încolo, să ne gândim la independența energetică a României și Moldovei. ” a declarat Victor Ponta, premierul României.

În cazul în care se dovedește faptul că resursele de gaze naturale din platforma Mării Negre sunt însemnate, se preconizează investiții de peste 1 miliard de dolari din partea celor două companii care efectuează în acest moment operațiunile de măsurare. Victor Ponta a ținut să îi atragă atenția lui Radu Mazăre cu privire la ultimele declarații pe care edilul le-a făcut la adresa lui Robert Cazanciuc, ministrul Justiției.

„Cred că Radu Mazăre nu trebuie să confunde totdeauna defilarea din Mamaia cu exprimarea. Cred că a greșit și o să-i spun acest lucru, prima dată.” a precizat Victor Ponta, premierul României.

Recent, primarul Constanței l-a catalogat pe Ministrul Justiției drept un papă-lapte, care se teme foarte mult de procurorul șef al DNA, Laura Kovesi.

Redactor: Bogdan Bolojan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *