Acasă > Eveniment > Video. Cultură indoor de cannabis, descoperită de polițiști

Video. Cultură indoor de cannabis, descoperită de polițiști

Polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.C., au documentat activitatea infracțională a unei persoane bănuite de trafic de droguri.

În cursul zilei de ieri, polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară la locuința bărbatului, unde a fost găsită o cultură de cannabis, formată din 51 de plante de cannabis cu dimensiunile 25-30 cm, lămpi, ventilatoare, stabilizatoare de tensiune, fertilizatori și filtre.

De asemenea, au mai fost găsite şi 427 de grame de materie vegetală uscată, seminţe de cannabis, un grinder și 2 cântare electronice.

Din cercetări a reieșit faptul că un bărbat ar fi înființat culturi succesive de cannabis începând din octombrie 2019, într-o comuna din județul Ilfov. Drogurile provenite din aceste culturi ar fi fost comercializate în București și în județul Ilfov.

Persoana în cauză a fost condusă la audieri, iar in cursul zilei de astăzi, față de aceasta, a fost dispusă de către instanță măsura controlului judiciar.

Sursa: Poliția Română

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *