Acasă > Eveniment > Video. Incendiu pe Valea Portului. Au ars peste 4 hectare

Video. Incendiu pe Valea Portului. Au ars peste 4 hectare

Un incendiu de vegetație s-a produs marți seara pe Valea Portului, în zona Poarta 5.
La scurt timp după apariția flăcărilor, perimetrul a fost asigurat de forțele de ordine de la Poliția locală, Jandarmerie și  Secția 5 Poliție.

La fața locului au intervenit pompierii de la ISU Constanța,  cu două autospeciale de stingere de la Detașamentul Port, cu sprijin de la serviciile private din Portul Constanța și de la Oil Terminal.

Militarii au reușit să stingă incendiul, fără să fie înregistrate victime.

Au ars aproximativ 4,5 hectare, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.

Oamenii legii încearcă să afle acum care sunt cauzele care au condus la izbucnirea flăcărilor.

În această seară a avut loc un incendiu de vegetație pe Valea Portului, în zona Poarta 5. La scurt timp după apariția flăcărilor, perimetrul a fost asigurat de forțele de ordine de la Poliția locală, Jandarmerie, Secția 5 Poliție și pompieri care au acționat cu profesionalism și au stins incendiul.Din fericire, nu au fost înregistrate victime!Oamenii legii încearcă să afle acum care sunt cauzele care au condus la izbucnirea acestuia.

Publicată de Primăria Constanța pe Marţi, 5 martie 2019

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.