Video. Înșelăciune online cu medicamente pentru tratarea unor boli grave. Percheziții în România și Marea Britanie

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice – I.G.P.R. au efectuat, ieri, 3 percheziții domiciliare, dintre care 2 pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii, cu sprijinul poliției din Northampton, și una pe teritoriul României, într-un dosar penal, aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, în care se efectuează cercetări, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals informatic.

Din cercetări, a reieșit că persoanele bănuite ar fi creat 3 site-uri, promovate în mediul on-line, exclusiv către piața din România, prin care ar fi oferit spre vânzare medicamente, în special dintre cele dedicate tratării de boli extrem de grave, precum cancerul, în scopul obținerii de bani, în mod necuvenit, de la diferite persoane (pacienți și aparținători), fiind cauzate atât pagube materiale, cât și din punct de vedere al sănătății.

În unele cazuri, pentru a conferi un caracter de veridicitate acțiunilor companiei și a imita procedura utilizată la nivelul farmaciilor, ar fi fost solicitate înscrisuri din care să rezulte afecțiunile medicale ori tratamentele prescrise de medici sau, în momentul plasării comenzii, se solicita completarea și transmiterea de  documente de tip „acord de livrare bunuri”, „împuternicire achiziționare medicamente” și „formular de achiziționare”.

Ulterior câștigării încrederii, s-ar fi menținut în eroare victimele, prin crearea unor pași ce simulau o relație comercială reală în mediul on-line, astfel că persoanele puteau vizualiza, în contul creat pe site, plata efectuată, după care era transmis un cod de urmărire comandă, aparent emis de firma de curierat și era emisă factura fiscală (invoice), toate aceste manevre având menirea de a induce clientului aparența unei tranzacții reușite.

Sursa: Poliția Romana

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *