luni, 10 august 2020
Acasă > Cultura > (VIDEO) Mangalia va fi gazda celei de-a III-a ediții a maratonului Crazy Salsa Fest

(VIDEO) Mangalia va fi gazda celei de-a III-a ediții a maratonului Crazy Salsa Fest

Timp de trei zile și trei nopți, Mangalia va fi gazda celei de-a III-a ediții a maratonului Crazy Salsa Fest. Dansatori din mai multe ţări, vor încinge atmosfera pe ring şi își vor etala talentul.

Startul se va da pe 27 aprilie, de la ora 11.30, la un hotel din Mangalia, iar în cadrul festivalului vor fi prezenţi campioni naţionali şi internaţionali la dansuri. Evenimentul este unul complex, pe lângă concursul de dansuri fiind incluse numeroase reprezentaţii artistice, workshop-uri, precum şi alte surprize.

Tot în a doua zi de festival, organizatorii evenimentului le mai pregătesc participanților și o tombolă specială. Premiul cel mare constă în billete fullpass și cazare pentru următoarea ediție a Crazy Salsa Fest. Ultima zi de festival, 29 aprilie este dedicată integral Zilei Internaționale a Dansului

Maratonul Crazy Salsa Fest de la Mangalia se adresează mai multor categorii de dansatori: începătorii, avansații și nu în ultimul rând copiiilor.

Organizatorii spun că, de pe urma acestui festival, va avea de câştigat şi turismul din zonă.

VEZI VIDEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *