Wednesday, 20 March 2019
Acasă > Eveniment > Video. Misiune în Marea Neagră. Pescari, salvați de Garda de Coastă

Video. Misiune în Marea Neagră. Pescari, salvați de Garda de Coastă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au intervenit pentru remorcarea unei ambarcațiuni de pescuit rămasă fără propulsie pe Marea Neagră, în care de aflau două persoane.

În data de 02.03.2019, în jurul orei 09.20, poliţiştii de frontieră din cadrul Sistemului Integrat de Supraveghere la Marea Neagra – SCOMAR au fost informați de către Autoritatea Navală Română – M.R.C.C. că o ambarcaţiune de pescuit, care se afla la 600 m față de digul pescăriei de la 2 Mai, a rămas fără propulsie și ne solicită intervenția.

Imediat, Garda de Coastă a dispus efectuarea unei misiuni cu o navă a Grupului de Nave Mangalia, pentru identificarea acesteia.

Poliţiştii de frontieră au acţionat operativ, iar la scurt timp,  ambarcațiunea cu cele doua persoane aflate la bord a fost identificată, remorcată și adusă în siguranţă în Portul Mangalia.

Cele două persoane, cetățeni români în vârstă de 56, respectiv 53 de ani, nu au avut nevoie de asistență medicală.

Cei doi pescari au declarat că în timp ce se aflau la pescuit motorul ambarcaţiunii s-a defectat, iar din lipsa altor mijloace de propulsie și din cauza condițiilor meteo nefavorabile, nu se mai puteau întoarce la mal.

Polițiștii de frontieră au intervenit pentru a remorca o ambarcațiune, rămasă fără propulsie pe Marea Neagră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au intervenit pentru remorcarea unei ambarcațiuni de pescuit rămasă fără propulsie pe Marea Neagră, în care se aflau două persoane.Detalii la https://www.politiadefrontiera.ro/ro/oradea/i-politistii-de-frontiera-au-intervenit-pentru-a-remorca-o-ambarcatiune-ramasa-fara-propulsie-pe-marea-neagra-16103.html

Publicată de Garda de Coastă pe Sâmbătă, 2 martie 2019

Sursa: Comunicat Garda de Coastă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.