Video. Percheziții la traficanții de droguri. Două persoane au fost arestate preventiv

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Napoca, împreună  cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a două persoane (cetățeni străini), cercetate pentru efectuarea de operațiuni ilegale privind circulația substanțelor dopante cu grad de mare risc și a produselor care conțin substanțe dopante cu grad de mare risc.

În sarcina uneia dintre acestea s-a reținut și comiterea infracțiunii de deținere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept.

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat faptul că, în perioada 2023 – 2024, cele două persoane ar fi procurat, deținut și vândut, în mod repetat, substanțe dopante cu grad de mare risc, produsele fiind expediate, atât în țară, cât și în străinătate, prin intermediul unor firme de curierat.

Din probatoriul administrat a reieșit că una dintre persoanele în cauză ar fi trimis către clienți, în intervalul de timp menționat, 240 de colete.

În urma celor 6 percheziții efectuate la data de 29 iulie a.c., în municipiul București și în județul Ilfov, au fost descoperite și ridicate 1.035 de flacoane și 768 de fiole cu substanțe dopante cu grad de mare risc, 10 kilograme de comprimate conținând ostarină, 15 kilograme de materie primă pentru fabricarea substanțelor dopante, 985 de flacoane de somatropin, 5.200 de comprimate având în compoziție substanțe dopante, 39 de cutii cu ambalaje, dopuri si recipiente pentru ambalare, peste 5.000 de flacoane, 19 cutii conținând etichete și role de ambalat și 2 aparate mecanice de tip farmaceutic destinate producerii și ambalării substanțelor.

De asemenea, au fost ridicați 33.510 euro și 7.000 de lei, diferite înscrisuri, precum și alte mijloace de probă.

În locuința uneia dintre persoanele cercetate, a fost descoperită și o cantitate de canabis (drog de risc), pe care aceasta ar fi deținut-o, fără drept, în scopul consumului propriu.

În cursul zilei de 30 iulie, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea celor două persoane, pentru 24 de ore, fiind sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj, care a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Sursa: Poliția Română

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *