miercuri, iulie 17, 2019
Acasă > Sport > Video. România s-a calificat în semifinalele Fed Cup

Video. România s-a calificat în semifinalele Fed Cup

România s-a calificat în semifinalele Fed Cup după un succes fantastic în fața Cehiei, deţinătoarea trofeului.

Tricolorele s-au impus cu scorul de 3-2, la Ostrava.

Simona Halep a trecut cu 6-4, 6-0 de Katerina Siniakova și cu 6-4, 5-7, 6-4 de Karolina Pliskova.

Mihaela Buzărnescu a fost învinsă de Pliskova cu 6-1, 6-4 și Siniakova cu 6-4, 6-2.

Punctul decisiv a fost adus de perechea Irina Begu/Monica Niculescu.

Româncele au reușit o victorie de senzație în faţa cuplului Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova, cu 6-7 (2), 6-4, 6-4.

“Ne-am dorit atât de mult să câştigăm şi am reuşit. Am jucat împotriva perechii numărul 1 în lume şi am câştigat. M-am simţit foarte bine săptămâna asta, totul a fost fantastic. Sunt fericită că pot reprezenta România”, a spus Monica Niculescu.

“A fost foarte greu pentru că am avut emoţii. Şi cred că asta s-a văzut în teren. Ne doream enorm să câştigăm acest meci. Am luptat pentru fiecare punct”, a declarat la rândul ei Irina Begu.

”Eu dau tot ce am mai bun de fiecare dată când vin să joc la Fed Cup. Câştigând aceste două meciuri am o încredere şi mai mare pentru următoarele din Fed Cup. A fost o zi mare şi sunt fericită”, a afirmat Simona Halep.

”Aceasta a fost cea mai valoroasă și frumoasă victorie din istoria tenisului feminin românesc la nivel de echipă națională. Simona Halep, Mihaela Buzărnescu, Irina Begu, Monica Niculescu și Ana Bogdan, cele cinci fete, Florin Segărceanu, căpitanul-nejucător, și Alina Tecșor, antrenorul, sunt cei care au reușit acest rezultat istoric, echivalent cu o calificare în semifinale, fază a competiției în care întâlnim Franța, în deplasare, în 20 și 21 aprilie”, notează Federația Română de Tenis.

Cehia – România 2-3. Suntem în SEMIFINALE!

Momentul în care Naționala de tenis a României intră în ISTORIE!Monica Niculescu și Irina Begu înving cu 6-7, 6-4, 6-4, pe Siniakova și Krejcikova, România câștigă cu 3-2 și se califică în SEMIFINALELE Fed Cup by BNP Paribas!Performanță FANTASTICĂ pentru Simona Halep, Irina Camelia Begu, Mihaela Buzărnescu, Monica Niculescu și Ana BogdanVIDEO: Adrian Ilincescu

Publicată de Federaţia Română de Tenis pe Duminică, 10 februarie 2019

Sursa: FRT

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *