Poliția Română, prin Direcția Rutieră, a desfășurat la data de 10 octombrie, o acţiune, la nivel naţional, pentru verificarea activităţii de transport public de persoane, inclusiv a autovehiculelor special destinate transportului de elevi.
În cadrul activităților de control, polițiștii rutieri au reținut 62 de permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice (31 pentru consumul de alcool și 31 pentru alte abateri).
De asemenea, au fost dispuse 14 măsuri complementare, dintre care 11 de imobilizare a autovehiculului și 3 de suspendare a dreptului de utilizare a autovehiculului.
În cadrul activității de verificare a transportului de elevi, polițiștii au verificat 891 de autovehicule pentru transport elevi și au aplicat 97 de sancțiuni contravenționale, dintre care 91 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și 6 pentru nerespectarea prevederilor H.G. nr. 69/2012.
De asemenea, au fost reținute 6 permise de conducere, dintre care 2 pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice și 4 pentru alte abateri, fiind retrase 6 certificate de înmatriculare.
Exemple:
La data de 10 octombrie 2022, în jurul orei 08:10, în municipiul Focșani, a fost depistat un bărbat, în timp ce conducea autobuzul, efectuând transport public de persoane pe ruta Cotești – Focșani, iar, în urma testului de depistare a consumului de substanțe psihoactive, a rezultat valoare pozitivă la consumul de THC.
În cauză, a fost întocmit dosar penal.
La ora 08:04, a fost depistat un bărbat, de 48 ani, care ar fi condus microbuzul pe bd. I. C. Brătianu din municipiul Constanţa, efectuând transport public de persoane, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, cu valoarea rezultată în urma testării alcoolscop de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost sancționat contravențional, iar, ca măsură complementară, i s-a reținut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru 90 de zile.
La ora 07:00, polițiștii din Bihor au depistat un bărbat, de 47 ani, care ar fi condus autobuzul, în afara municipiului Oradea, efectuând transport public de persoane, fără a deține o poliță de asigurare RCA valabilă, fără a avea verificarea tahograf valabilă și fără a avea taxa de utilizare a drumurilor naționale achitată.
Operatorul de transport a fost sancționat cu amenzi în valoare totală de 9.000 de lei și cu reținerea certificatului de înmatriculare, precum și cu retragerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.
La data de 10 octombrie 2022, orele 07.25, pe DN67, în județul Mehedinți, a fost depistat un bărbat, în timp ce conducea microbuzul, efectuând transport public de persoane, prin servicii regulate, pe traseul Drobeta Turnu Severin – Ilovița – Ohaba, transportând 30 de pasageri, dintre care pentru 25 nu ar fi eliberat bilete de călătorie.
Sursa: Politia Romana