Video. Traficanți prinși cu peste 3 kg de substanțe psihoactive. Drogurile, aduse din Olanda

  •  
  •  
  •  
  •  

Polițiștii antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. –  Structura Centrală – Secția de Combatere a Traficului de Droguri, au prins în flagrant delict, la data de 19 iulie, în București, doi bărbați, în timp ce transportau un colet, în care erau disimulate 3,2 kilograme de substanțe psihoactive.

Din cercetări a reieșit că aceștia ar fi procurat, din Țările de Jos, substanțe psihoactive, pe care le-ar fi distribuit în municipiul București.

Pentru documentarea activității infracționale, în baza mandatelor obținute de la Tribunalul București, polițiștii au efectuat două percheziții la domiciliile bănuiților, în municipiul București si județul Călărași.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 90 de pliculețe cu cafeină pură, folosite pentru amestecul substanțelor psihoactive, 4 telefoane mobile, 4.900 de euro și 3.600 de lei. De asemenea, a fost indisponibilizat un autoturism.

Bărbații au fost prezentați procurorului de caz din cadrul D.I.I.C.O.T.- Structura Centrală- Secția de Combatere a Traficului de Droguri, pentru audieri, privind efectuarea de operațiuni cu substanțe, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Față de un bărbat a fost dispusă măsura preventivă a controlului  judiciar, iar cealaltă persoană a fost arestată preventiv, pentru 30 de zile.

Activitățile au beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, al Brigăzii Rutiere București și al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Sursa: Politia Romana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *