vineri, 25 septembrie 2020
Acasă > Sport > Viitorul Constanţa a început cu stângul returul Ligii I

Viitorul Constanţa a început cu stângul returul Ligii I

 Formaţia constănţeană a fost învinsă de FC Braşov, cu scorul de 3-1 (1-1 la pauză), sâmbătă, într-un meci contând pentru etapa a XVIII-a.   Patronul grupării, Gheorghe Hagi, i-a felicitat pe fotbalişti pentru prestaţiile anterioare, dar le-a cerut să se concentreze mai mult: “Am pierdut la o echipă cu mult mai multă experienţă decât a noastră. Am reuşit o primă repriză bună, am deschis scorul, după care am greşit şi am fost egalaţi. Am început bine şi repriza a doua, dar a venit acel penalti şi de acolo nu am mai putut reveni. Am făcut greşeli care ne-au costat, ştiam că Braşovul e o echipă bună, cu jucători de atac care ştiu să speculeze orice ocazie. I-am felicitat pe jucători pentru ce au făcut în turul campionatului dar după acest meci le-am atras atenţia că a început returul. Eu spun că am făcut lucruri bune în tur dar trebuie să încercăm mai mult”, a spus Hagi.

De cealaltă parte, antrenorul echipei FC Braşov, Adrian Szabo a declarat că este extrem de fericit că a reuşit să îşi mai treacă în cont încă o victorie, la finalul unui joc dificil. “Am reuşit prin seriozitatea jucătorilor să cîştigăm acest joc care nu a fost deloc uşor. Mă bucur foarte tare pentru cele trei puncte. A fost destul de dificil, dar ştiam că va fi greu, îmi place foarte mult cum joacă Viitorul Constanţa şi ştiam că entuziasmului lor trebuie să le opunem experienţa şi pragmatismul jucătorilor noştri. Suntem fericiţi şi aşteptăm cu încredere viitoarele partide. Chiar şi la 0-1 am crezut în victorie. Ne-am dorit foarte mult victoria cu Viitorul şi pentru a le mulţumi suporterilor că sunt alături de noi. Dedic victoria aceasta şi pe cea cu Steaua, fiului meu care a împlinit de curând 23 de ani”, a spus Adrian Szabo.

Golurile învingătorilor au fost înscrise de Mateiu, în minutul 32, Buga, în minutul 54, din penalti şi Păun, în minutul 90+1. Pentru Viitorul Constanţa a marcat Chiţu, în minutul 23.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *