Viscol puternic. Restricții în traficul din județul Constanța

  •  
  •  
  •  
  •  

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunță că, din cauza viscolului puternic, pe raza judetului Constanța a fost instituită restricția de tonaj pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, pe următoarele sectoare de drum:

DN2A, între Hârșova și Mihail Kogălniceanu;

-DN22, între Lumina-limita cu județul Tulcea;

-DN3, între Murfatlar și Ostrov;

-DN38, între Agigea și Negru Vodă;

-DN22C, între Murfatlar și A2.

Măsura a fost luată în vederea evitării unor eventuale blocaje provocate de către vehiculele de tonaj mare, care prezintă un risc ridicat de înzăpezire.

”Precizăm că reprezentanții CNAIR SA acționează în permanență în toate zonele afectate, pentru a asigura desfășurarea traficului rutier în condiții de siguranță.

Menționăm că la această oră se circulă în condiții de iarnă pe sectoarele de drumuri naționale și autostrăzile aflate sub incidența Codului portocaliu și facem din nou apel la conducătorii auto, să aibă autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă și să se informeze în prealabil cu privire la condițiile de trafic din zonele tranzitate”, transmite CNAIR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *