luni, septembrie 16, 2019
Acasă > Diverse > Vor azil politic

Vor azil politic

Nu vor să se întoarcă acasă. 62 dintre migranții salvați, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de polițiștii de frontieră constănțeni au cerut azil politic în țara noastră. 61 dintre ei au fost deja transportați duminică seară, cu două autocare, la Centrul pentru Refugiați din Galați, în vreme ce o femeie însărcinată în luna a șaptea se afla ieri încă internată în Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, pentru investigații medicale. După ce aceasta va părăsi unitatea sanitară, va fi, de asemenea, escortată de autorități la Galați. Cei 62 de transfugi au fost predați de polițiștii de frontieră în custodie publică Inspectoratului General pentru Imigrări. Pe de altă parte, cercetările în dosar a fost preluate de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, care încearcă acum să stabilească cine a organizat transportul și câți bani au plătit migranții pentru riscanta călătorie în care au pornit de pe coasta Turciei. Opt persoane găsite de oamenii legii pe pescadorul ce abia își putea menține linia de plutire au fost audiate de anchetatori în cursul zilei de ieri. Este vorba despre o călăuză turcă și alți șapte bărbați care ar fi plătit mii de euro pentru a ajunge în Europa de Vest. Reprezentanții Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța au precizat ieri că ancheta continuă și că rezultatele vor fi date publicității în cel mai scurt timp cu putință.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *