duminică, septembrie 15, 2019
Acasă > Eveniment > Zeci de constănțeni au protestat împotriva exploatării miniere de la Roşia Montană

Zeci de constănțeni au protestat împotriva exploatării miniere de la Roşia Montană

Protestul de la Constanţa se înscrie în seria manifestărilor de la nivel naţional, în peste 40 de oraşe, programate pentru data de 1 septembrie şi a fost organizat de Centrul de Resurse Civice Constanţa. Protestatarii sunt nemulțumiți de înaintarea către Parlament a proiectului de lege pentru exploatarea de la Roșia Montană și acordurile pentru exploatarea gazelor de șist.

“Constanța protestează împotriva proiectului de lege care dorește să ridice Roșia Montană Gold Corporation mai presus de legile românești și europene. Iată că noi, la Constanța, suntem solidari cu cei care protestează pentru aceeași cauză în țară și străinătate. Dacă nu ne-am aștepta la efecte nu am fi astăzi aici.” a declarat Cosmin Bîrzan, organizator.

În cursul zilei de duminică au fost date publicităţii câteva din documentele oficiale pe care se bazează afacerea Roşia Montană, ascunse cu mare grijă până acum, spun protestatarii, care îi acuză pe guvernaţi de manipularea opiniei publice.

Deşi a transmis un mesaj clar de opoziţie, mitingul de la Constanţa s-a desfăşurat cât se poate de paşnic, oamenii dând dovadă de o atitudine extrem de civilizată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *