joi, 13 august 2020
Acasă > Social > Zile gratuite de vacanţă

Zile gratuite de vacanţă

Peste patruzeci de hoteluri de pe litoral participă la programul estival ,,Zile gratuite de vacanţă” . În cadrul acestuia, turiştii pot beneficia de zile gratuite la mare dacă vor achiziţiona un pachet cu minim cinci nopţi de cazare.

„În general, după weekend-ul de Sfânta Maria, în sudul litoralului mai ales, încep să scadă cererile. De aceea îi tentăm, îi ademenim pe turiști cu astfel de oferte: pentru cinci nopți de cazare, pot sta șase, iar pentru șase nopți plătite, pot sta șapte zile pe litoral”, ne-a declarat Corina Martin, preşedinte Asociaţia de Promovare-Dezvoltare Litoral-Delta Dunării.

Prețurile pentru cei care doresc un astfel de concediu pornesc de la 518 lei pentru șase nopți de cazare și una gratuită în sudul litoralului, și pot ajunge până la 975 de lei pentru un hotel de patru stele din Mamaia. Ei vor putea efectua și diferite excursii.

„Turiștii care au două sau trei zile în plus de petrecut pe litoralul românesc, pot opta pentru o zi de plimbare pe canalele din Delta Dunării, o zi de excursie în Bulgaria sau vizitarea obiectivelor istorice din Dobrogea”, ne-a spus Georgiana Micu, agent turism.

În continuare staţiunea Mamaia nu duce lipsă de turişti, deşi temperatura aerului a scăzut în ultima perioadă chiar şi cu zece grade Celsius.  Chiar și administratorii plajelor, dar și patronii de la autoservire  își ajustează prețurile.

„Dacă un șezlong îl dăm cu 10 lei, pentru cei care vin zilnic la noi avem o ofertă: a cincea zi nu mai plătesc șezlongul și le oferim și o bere din partea casei”, a precizat Paul Marin, administrator plajă.

„Turistul care vine la terasă poate servi meniul zilei, care costă 12 lei și este compus dintr-o ciorbă, felul doi, salată și desert”, a afirmat Paraschiva Popa, angajată autoservire.

Turiștii se arată încântați de noua ofertă, însă mulți nu își pot permite un concediu atât de lung.

„Noua ofertă este bună pentru cine are bani. Pentru noi este de ajuns un weekend”, ne-a zis o turistă aflată în stațiunea Mamaia.

„Nu putem să stăm mai multe zile, pentru că trebuie să ne întoarcem la serviciu”, ne-a spus unul dintre bărbații veniți la mare.

Acesta este doar primul program destinat turiştilor cu buget redus care vor să vină la mare. De la 1 septembrie debutează programul ,, Litoralul pentru toţi”, iar de această dată hotelierii vor fi nevoiţi să adopte un tarif fix, în funcţie de  clasificarea unităţii.

Redactor: Bogdan Bolojan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *