Guvernul marchează Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane, urmând ca Palatul Victoria să fie iluminat în albastru, în această seară, în semn de solidaritate cu victimele acestui fenomen infracţional care schimbă dramatic destine.
“Ne alăturăm acestui demers simbolic şi ca gest de reconfirmare a angajamentului nostru deplin în eforturile comune de la nivelul UE pentru eradicarea traficului de persoane. România continuă să implementeze măsuri în direcţia prevenirii şi combaterii traficului de persoane. Noua strategie naţională în domeniu adoptată de Guvern pentru perioada 2024-2028 şi planul de acţiuni aferent oferă o abordare mai adaptată la realităţile actuale, prin care să putem preveni şi pedepsi traficul de persoane, oferind în acelaşi timp protecţie şi sprijin victimelor, eficientizând cooperarea interinstituţională şi dezvoltând parteneriate în domeniu cu societatea civilă, organizaţii neguvernamentale şi state terţe.
Traficul de persoane este o încălcare flagrantă şi condamnabilă a drepturilor fundamentale, împotriva căreia vom continua să acţionăm coerent şi ferm. Suntem alături de cei din linia-întâi în această luptă şi alături de cei care au nevoie de sprijin după ce au căzut victime traficanţilor de persoane”, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
Pe lângă cadrul asigurat de noua strategie naţională, eforturile României de prevenire şi combatere a traficului de persoane beneficiază în următorii 5 ani şi de un sprijin financiar din partea Statelor Unite ale Americii, în valoare de 10 milioane USD. Acest program vizează îmbunătăţirea sistemului naţional de prevenire şi combatere a traficului de copii, în urma Parteneriatului-cadru pentru protecţia copilului/Child Protection Compact Partnership pe care Guvernul României l-a semnat cu guvernul american, la jumătatea lunii septembrie a anului curent.
Ziua Europeană de Luptă împotriva Traficului de Persoane, marcată în fiecare an în data de 18 octombrie, a fost instituită în anul 2007, în urma recomandării Parlamentului European şi a unei propuneri înaintată de către Comisia Europeană, pentru a creşte nivelul de conştientizare a pericolului acestui flagel şi a urmărilor traumatizante pentru victime, promovând totodată necesitatea prevenirii şi a combaterii acestei forme de crimă organizată.
Sursa: Guvernul României