Ziua Marii Uniri, sărbătorită la Năvodari

Primăria oraşului Năvodari, în colaborare cu Consiliul Local şi Casa de Cultură „Pontus Euxinus” organizează în acest an Ziua Naţională a României – 1 Decembrie 2011.

Organizatorii au decis ca şi în acest an, acţiunile dedicate Marii Uniri de la 1918 să se desfăşoare tot la Troiţa din centrul oraşului.

Evenimentul a început cu un Te Deum oficiat de un sobor de preoţi care slujesc la bisericile din Năvodari, pentru ca mai apoi oficialii prezenţi în zi de sărbătoare să se adreseze celor prezenţi cu discursuri dedicate Unirii de la 1918. Nu a lipsit nici un acest an directorul Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale Constanţa, dr. Virgil Lungu, care , ca şi în anii trecuţi a dat o lecţie de istorie naţională tuturor invitaţilor. La rândul său, primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei le-a mulţumit locuitorilor oraşului, dar şi celor care au răspuns invitaţiei de a fi prezenţi la Năvodari în zi de sărbătoare. „La mulţi ani, Năvodari, La mulţi ani, România”, au fost cuvintele cu care Nicolae Matei s-a adresat locuitorilor oraşului Năvodari de 1 Decembrie şi a continuat prin a spune că „evenimentele pozitive de zi cu zi ne fac să ne mândrim că suntem români, că trăim aici”. „România este ţara noastră. Aici ne-am născut şi suntem mândri că ne regăsim printre tradiţiile şi valorile româneşti. Oraşul Năvodari păstrează tradiţiile şi duce mai departe tot ce este mai bun. Oraşul Năvodari este în plină dezvoltare şi le arătăm celor care ne vizitează sau aleg să se stabilească în oraş că ne dorim să fin printre cei mai buni. Avem proiecte valoroase şi vom vedeni staţiune turistică de interes local şi naţional, ceea ce va înseamna mult pentru economia localităţii. Vă mulţumesc că îmi sunteţi alături şi putem lucra împreună la dezvoltarea oraşului”, a declarat primarul Nicolae Matei în cadrul ceremonialului pregătit cu ocazia sărbătoririi Marii Uniri.

Prezent la eveniment, senatorul PSD de Constanţa, Nicolae Moga le-a transmis locuitorilor oraşului Năvodari că localitatea în care trăiesc se regăseşte în lista priorităţilor sale, având o colaborare foarte bună cu administraţia condusă de Nicolae Matei. A urmat un nument artistic la care au participat elevi ai instituţiilor de învăţământ din oraş, coordonaţi de profesorii lor. Aceştia au adus în faţa celor prezenţi poezii şi cântece patriotice celebre. Mai departe, în program a urmat momentul depunerii coroanelor de flori. Au depus coroane de flori liderii administraţiei locale, cei ai partidelor politice, militari, veterani de război şi senatorul Moga.

De departe, cel mai emoţionant moment a fost cel al defilării gărzii de onoare, iar în Hora Unirii s-au prins toţi cei prezenţi. La final, năvodărenii au putut gusta din cele 1.700 de porţii de fasole cu ciolan pregătite special, dar şi din vinul fiert.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *