Ziua Marinei Române. Muzica Militară a Forțelor Navale susține un concert și pentru publicul din București

Anul acesta, Forțele Navale Române organizează în premieră, o serie de evenimente culturale care se vor desfășura în București, în perioada 11-15 august, la ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, unde publicul va putea vizita, în intervalul orar 17.00-21.00, o expoziție cu lucrări de pictură cu tematică marină, semnată de Alexandru Ghinea, machete de nave, uniforme de marină și medalii aniversare realizate de R.A. Monetăria Statului, iar doritorii vor putea învăța să confecționeze noduri marinărești, în perioada 11-12 august, în intervalul orar 17.00-21.00, în cadrul unui atelier interactiv.

Muzica Militară a Forțelor Navale, împreună cu formația muzicală a Diviziei 101 Aeropurtate a SUA, cantonată la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”, vor susține vineri, 12 august, între orele 20.00-21.00, în Piața Roma (Statuia Lupoaicei), un concert pentru publicul din București.

Luni, 15 august, în intervalul orar 8.30-10.00, Ziua Marinei Române va fi sărbătorită la București printr-o ceremonie militară și religioasă, care va avea loc la Monumentul Eroilor Marinari din Parcul „Regele Mihai I” (zona Debarcader / Herăstrău), unde vor fi depuse coroane și jerbe de flori, precum și o ancoră de flori care va fi depusă pe lacul Herăstrău. Activitatea va debuta cu ceremonialul de ridicare a Pavilionului în acordurile Imnului Național, urmat de citirea Ordinului Comun al ministrului afacerilor interne, ministrului apărării naționale și ministrului transporturilor, privind sărbătorirea Zilei Marinei Române 2022. La festivitate, vor prezenta scurte alocuțiuni oficiali ai Ligii Navale Române – Filiala București, ai Careului Marinarilor „Căpitan comandor Alexandru Dumbravă” și ai Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement.

Sursa: Fortele Navale

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *