Ziua Mondială a Diabetului a fost marcată în cinci unități de învățământ din Constanța

Campania “Zâmbește dulce” a fost demarată anul trecut în scopul educării tinerilor în spiritul unui stil de viață sănătos. În cadrul primei ediții a proiectului, desfășurate anul trecut, și-au testat glicemia 600 de elevi. În fiecare unitate de învățământ au fost depistați aproximativ 10 tineri cu nivelul glicemiei peste limita superioară admisă.

În acest an, sute de elevi de la Colegiul Național Mircea cel Bătrân din Constanţa și-au verificat glicemia printr-o testare simplă.

Datorită obiectivului educativ, s-au alăturat campaniei medici diabetologi, medici rezidenţi, asistente şi studenţi la facultăţile de medicină. Peste 25.000 de persoane suferă de diabet zaharat în judeţul Constanţa, iar 74 dintre acestea sunt copii cu vârste de până în 14 ani, iar pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 reprezintă peste 80% din totalul de cazuri. În primele 9 luni ale anului în curs, peste 1500 de constănţeni au fost diagnosticaţi cu diabet zaharat, 20 fiind copii. Din 2009 şi până în prezent, numărul cazurilor noi înregistrate anual a fost constant.

Un semnal de alarmă il constituie și numărul tot mai mare al copiilor bolnavi de diabet. În acest sens, medicii le atrag atenția părinților să testeze glicemia celor mici pentru a preveni complicațiile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *