Acasă > Social > Ziua Mondială de Luptă împotriva hepatitei

Ziua Mondială de Luptă împotriva hepatitei

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) – membru al Alianței Pacienților Cronici din România (APCR), al Asociației Europene a Pacienților cu Boli de Ficat (ELPA) şi al Alianței Mondiale a Hepatitei (WHA) – vă invită să-i fiţi alături la evenimentele ce se vor desfăşura în perioada 25-28 iulie, în mai multe zone din țară, pentru a marca Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei. Manifestările vor avea ca punct central ziua de luni, 28 iulie, ocazie cu care va fi organizată o conferinţă de presă la Bucureşti, Hotel Howard Johnson, sala Platinum, începând cu ora 9.30, în parteneriat cu Agenţia Mediafax.

Astfel, în localitățile Braşov, Iaşi, Turda (jud. Cluj), Constanţa, Giurgiu, Alexandria şi Bucureşti vor avea loc campanii de informare în rândul populaţiei cu privire la modul de transmitere a hepatitelor virale (A, B, C, D), precum şi la prevenirea infectării cu aceste virusuri. Literele volumetrice realizate ne vor ajuta în acest sens, ca suport pentru întrebările celor interesaţi să primească răspunsuri corecte, specializate. Un alt element specific al acţiunilor dedicate din acest an va fi evidenţiat prin baloanele albe și albastre ce vor fi înălţate, pentru a atrage atenţia tuturor asupra existenţei virusurilor hepatice şi să se gândească de două ori la riscurile de infectare, înainte de a întreprinde o acţiune (ex. tatuarea, actul sexual pasager neprotejat, folosirea în comun a acelor sau a obiectelor tăietoare, care facilitează contactul cu sângele infectat etc.).

Baloanele umplute cu heliu vor fi înălţate luni, 28 iulie, Bucureşti, de pe terasa hotelului Howard Johnson (ora 13.00),  la Turda-Cluj, din faţa Salinei (ora 15.00), la Constanţa, City Park Mall (ora 15.00).

Precizăm ca şi în alte localităţi din ţară vor fi împărţite materiale informative până la începutul lunii august. Exemplu: Sibiu, Piatra Neamţ, Timişoara, Oradea, Galaţi, Bacău, Suceava, Craiova.

Toate aceste acţiuni cu impact social sunt posibile cu sprijinul financiar al: Janssen, Bristol-Myers Squibb – in calitate de sponsori principali, dar şi al Abbvie, MSD, Roche, Bioclinica, Biopredictive, Opticristal.

„Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei reprezintă momentul oportun să atragem atenţia populaţiei, dar şi autorităţilor că hepatita este o afecţiune ce nu trebuie ignorată. Prin mediatizarea şi popularizarea acestui eveniment sperăm să încurajăm oamenii, indiferent de vârstă sau zona din care provin, să se confrunte cu această boală care face ravagii la nivel mondial, să conştientizeze că există şi să nu o ignore, deci să ia măsurile preventive necesare. În România, vorbim de peste 600.000 de persoane care sunt infectate cu virusul hepatitei C şi aproape un milion infectate cu virusul hepatitic B. La nivel mondial, hepatita ucide în fiecare an circa 1,4 milioane de persoane şi afectează alte sute de mii în întreaga lume”, a transmis Marinela Debu, președintele APAH-RO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *