Direcția de Sănătate Publică a Județului Constanța menționează că, celebrată anual în România în data de 16 octombrie, Ziua Națională a Alimentației și a Combaterii Risipei Alimentare este o oportunitate pentru a ne aminti faptul că lipsa hranei, foamea și malnutriția pot afecta orice țară din lume şi că sunt necesare acțiuni globale pentru a reduce cantitatea de alimente risipite.
Se estimează că 811 milioane de oameni suferă de foame, două miliarde suferă de deficiențe de micronutrienți – adică deficiențe de vitamine și minerale – și milioane de copii suferă de diferite forme de subnutriție.
În acest context,toți actorii din lanțul alimentar au un rol important în prevenirea și reducerea risipei alimentare, cei care produc și procesează alimente (fermieri, producători și procesatori de alimente), cei care comercializează alimentele (sectorul ospitalității, comercianții cu amănuntul) dar şi consumatorii înșiși, fiecare dintre noi trebuie să găsească soluţii potrivite pentru a reduce risipa alimentară.
Învaţă să faci alegeri înţelepte!
1. Adoptă o dietă mai sănătoasă, mai durabilă; mesele sănătoase nu trebuie să fie elaborate;
2. Cumpără doar ceea ce ai nevoie; întocmeşte o listă de cumpărături și evită cumpărăturile impulsive;
3. Alege şi fructe sau legume imperfecte; utilizează-le pentru smoothie-uri, sucuri și deserturi;
4. Păstrează alimentele cu înțelepciune; depozitează produsele mai vechi în partea din față a dulapului sau a frigiderului și pe cele noi în spate;
5. Citeşte eticheta alimentelor; uneori, mâncarea poate fi consumată în siguranță după data de consum, în timp ce data de expirare este cea care spune când nu mai este sigur să mănânci;
6. Alege porţiile mici atunci când iei masa acasă sau împarte cu prietenii porţiile mari la restaurant;
7. Nu arunca mâncarea rămasă; congeleazăşi foloseşte-o ca ingredient într-o altă masă;
8. Foloseşte resturile alimentare ca şi compost; în acest fel oferi nutrienții înapoi solului și reduci amprenta de carbon;
9. Respectă mâncarea;
10. Sprijină producătorii locali de alimente;
12. Foloseşte mai puțină apă;
13. Păstrează solul și apa curate;
14. Mănâncă mai multe legume și fructe.
15. Donează alimente care altfel ar fi irosite.
Începând cu anul 2016,Comisia Europeană implementează un Plan de acțiune dedicat pentru a reduce pierderile și risipa de alimente, înființând Platforma UE, cu scopul de a sprijini toți actorii în definirea măsurilor necesare în acest domeniu, pentru diseminarea celor mai bune practici și evaluarea progresului înregistrat în timp. Platforma a elaborat Recomandări-cheie de acțiune în prevenirea risipei alimentare, abordând acțiunile solicitate de actorii publici și privați în fiecare etapă a lanțului de aprovizionare cu alimente (decembrie 2019).
Sursa: DSP Constanta