miercuri, 23 septembrie 2020
Acasă > Social > Ziua Naţională de luptă împotriva exploatării gazelor de şist a fost marcată şi la Mangalia

Ziua Naţională de luptă împotriva exploatării gazelor de şist a fost marcată şi la Mangalia

Mişcarea de protest din Mangalia a fost coordonată  de un grup de voluntari ce face parte din structura intitulată Vama Verde. Şi pentru că doresc să apere mediul înconjurător cu orice preţ, ei au dorit să tragă un semnal de alarmă privind exploatarea gazelor de şist, printr-o petiţie pe care o vor înainta Prefecturii.

Din fiecare oraş se vor depune petiţii la Prefecturi, ca procedură prealabilă pentru anularea Hotărârilor de Guvern, prin care s-au aprobat acordurile de explorare, dezvoltare şi exploatare emise pentru mai multe companii.

Oamenii şi-au exprimat opinia vizavi de o posibilă exploatare a acestor gaze. Iar dezacordul faţă de contaminarea mediului a fost la unison.

Reamintim faptul că, pe 9 decembrie, anul trecut, au avut loc referendumuri la Liamanu, Costineşti şi Mangalia prin care cetăţenii au fost consultaţi cu privire la acest aspect. Însă au fost invalidate, deoarece nu au întrunit cvorumul de 50%+1, necesar validării, la Mangalia, prezenţa la urne fiind de 43,26%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *