Ce drumuri din Tulcea vor fi reabilitate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală

Proiectul referitor la reabilitarea drumului Murighiol-Agighiol şi mai multe drumuri de interes local  au fost avizate luni în şedinţa de specialitate a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi vor fi finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu.

„Ieri aceste propuneri de investiţii au trecut testul CTE (comisia tehnico-economică) de la Ministerul Dezvoltării Regionale“, a precizat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu.

Acesta a precizat că acestea sunt numai o parte din proiectele ce ar urma să fie reabilitate prin PNDL în cursul anului următor. „Urmează ca, din 2014, să completăm lista proiectelor de interes pentru judeţul Tulcea şi să solicităm fonduri şi pentru alte drumuri de interes judeţean şi nu numai“, a spus Teodorescu.

Consiliul Judeţean are, printre aceste proiecte, investiţia în drumul care leagă localitatea Murighiol de Iazurile şi de Agighiol.

Drumul are o lungime de 26,5 kilometri, iar valoarea estimată a proiectului este de 49  milioane de lei (din care 98% vor fi achitaţi prin PNDL).

De asemenea, au fost avizate, în şedinţa de luni, investiţia în şoseaua Valea Teilor, Babadag, Mihail Kogălniceanu – Lăstuni, Horia – Floreşti, Visterna- Sarichioi şi un proiect referitor la drumurile din Ceamurlia de Jos (4,68 kilometri).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *