joi, septembrie 19, 2019
Acasă > Social > Centenarul Marii Uniri. Paradă Militară impresionantă în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti

Centenarul Marii Uniri. Paradă Militară impresionantă în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti

Ministerul Apărării Naționale anunță că aproximativ 4.000 de militari şi specialişti din MApN,  Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Protecție și Pază și Administrația Națională a Penitenciarelor, cu peste 200 de mijloace tehnice și circa 50 de aeronave, între care și aproximativ 500 de militari din mai multe ţări aliate sau partenere, vor participa sâmbătă, 1 Decembrie, începând cu ora 10.00, la Parada Militară Națională organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti.

Detașamentele de militari străini vor fi din Albania, Bulgaria, Canada, Cehia, Croația, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Republica Moldova, Slovacia, SUA, Turcia și Ucraina.

Pe timpul ceremoniilor din București  vor fi executate câte 21 de salve de artilerie.

Activități similare vor avea loc în marile garnizoane din țară, cu participarea reprezentanților Armatei României, precum și în teatrele de operații în care se află în misiune militari români.

Cu ocazia Zilei de 1 Decembrie, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz.

Sursa: Comunicat MApN

Repetitii pentru Parada Nationala. Defileaza detasamentele Marinei Militare Romane.

Publicată de Forțele Navale Române pe Vineri, 30 Noiembrie 2018

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *