Acasă > Social > ISU Dobrogea sărbătorește Ziua Protecţiei Civile. Tehnica de intervenție, expusă în Parcul Arheologic din Constanța

ISU Dobrogea sărbătorește Ziua Protecţiei Civile. Tehnica de intervenție, expusă în Parcul Arheologic din Constanța

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență anunță că la data de 28 februarie  marchează împlinirea a peste opt decenii de la înfiinţarea primelor structuri cu atribuţii de protecţie civilă din ţara noastră, legiferate prin semnarea Înaltului Decret Regal în 1930 de către regele Carol al II-lea şi publicarea Regulamentului Apărării Pasive contra atacurilor aeriene în Monitorul Oficial al României, trei ani mai târziu.

Cu această ocazie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa invită joi, 28 febuarie, ora 11.00, toţi constănţenii, în Parcul Arheologic din municipiul Constaţa, în zona dintre monumentul Victoriei şi strada Traian.

Aici este expusă tehnica de intervenţie a Inspectoratului.

Acțiunea are ca scop familiarizarea cetăţenilor cu activitatea desfăşurată de cadrele ISU „Dobrogea”.

Componentă esențială a apărării naţionale, Protecția Civilă cuprinde un complex de măsuri pentru ocrotirea populaţiei, a bunurilor materiale în caz de război, calamităţi sau catastrofe şi asigură condiţiile necesare supravieţuirii acestora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.