Acasă > Eveniment > Video. Bărbat prins cu peste 30 kg de sturion, fără documente legale

Video. Bărbat prins cu peste 30 kg de sturion, fără documente legale

Poliţiştii de frontieră tulceni au depistat, ieri, un bărbat care deținea aproximativ 32 kilograme de peşte, fără documente legale.

În data de 17.04.2018, în jurul orei 16.00, poliţiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Tulcea au identificat în zona lacului Razelm, județul Tulcea, un cetățean român, în vârstă de 38 de ani, domiciliat pe raza judeţului Tulcea, care avea un sac plin cu pește.

În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au descoperit, în sac, cantitatea de 31,7 kg de peşte, din familia sturioni, speciile păstrugă și nisetru, în stare proaspătă, pentru care persoana în cauză nu deţinea documente legale.

Cantitatea de pește a fost redată mediului natural în prezența reprezentanților Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea, transportul sau comercializarea sturionilor capturați pe teritoriul României din habitatele piscicole naturale, precum și a produselor și subproduselor obținute din aceștia, fără respectarea prevederilor legale în vigoare.

Aproximativ 32 kg de sturion, fără documente legale, descoperite la Tulcea

Aproximativ 32 kg de sturion, fără documente legale, descoperite la TulceaPoliţiştii de frontieră tulceni au depistat în zona de competență un cetăţean român care deținea cantitatea de aproximativ 32 kilograme de peşte, fără documente legale. Detalii la https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/i-aproximativ-32-kg-de-sturion-fara-documente-legale-descoperite-la-tulcea-12663.html

Publicată de Garda de Coastă pe 18 Aprilie 2018

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.